Home arrow Stiri arrow Stiri Imobiliare arrow Deprecierea monedei nationale ar putea adānci scaderea cererii īn piata constructiilor
Imobiliare *** 
Deprecierea monedei nationale ar putea adānci scaderea cererii īn piata constructiilor

ImageDeprecierea leului faţă de euro ar putea amplifica efectele negative ale crizei financiare pentru jucătorii din piaţa construcţiilor, care se confruntă deja cu scăderea cererii şi dificultăţi legate de creditare, contribuind la reducerea importurilor şi majorarea preţurilor de vânzare.

Cristian Erbaşu, vicepreşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC) şi directorul general al Societăţii Comerciale de Construcţii (SCC) Erbaşu, parte a grupului de firme controlat de familia Erbaşu, afirmă că deprecierea leului este o consecinţă a crizei financiare, care se suprapune peste efectele acesteia.

"Cea mai mare o lovitură o primesc companiile de construcţii care s-au reutilat prin leasing", a afirmat Erbaşu, el precizând însă că firmele care au lucrări nu vor renunţa la acest tip de contracte.

Un alt efect negativ pentru piaţa construcţiilor generat de aprecierea euro în raport cu moneda naţională ar putea fi creşterea preţurilor unor materiale de construcţie şi materii prime, potrivit sursei citate.

Astfel, deşi reducerea cererii ar trebui să antreneze scăderea preţurilor, deprecierea leului ar putea obliga companiile să le majoreze.

"Să vedem care din cele două tendinţe va fi mai puternică", a spus Erbaşu.

El a adăugat că materialele de construcţii depind şi de preţul petrolului, care a scăzut în ultima perioadă, o prognoză fiind evoluţia preţurilor fiind dificil de realizat.

Petre Moroianu, secretarul general al Asociaţiei Distribuitorilor de Utilaje pentru Construcţii, a afirmat că evoluţia negativă a monedei naţionale în raport cu euro ar putea afecta companiile de profil, prin diminuarea cererii.

"S-ar putea asista la o diminuare a cererii, mai ales că proiectele nu apar", a spus Moroianu.

El a precizat că distribuitorii de utilaje de construcţii au preţurile fixate în euro, plătibile în lei.

Cele 30 de firme membre ale ADUC, între care se regăsesc reprezentanţi ai tuturor marilor producători mondiali de utilaje, acoperă peste 90% din piaţa utilajelor de construcţii.

Potrivit lui Petru Todoran, directorul executiv al Asociaţiei Române a Distribuitorilor de Metal, deprecierea monedei naţionale şi dificultăţile de creditare vor cauza o scădere a importurilor de produse din oţel în acest an, pe o piaţă afectată de lipsa cererii.

Astfel, dacă în 2008, din consumul total de 4,5 milioane de tone de produse finite din oţel, aproximativ jumătate au reprezentat importuri, în acest an acestea vor totaliza circa un milion de tone, pe o piaţă care ar putea scădea cu până la 30%, la circa 3,1 - 3,5 milioane de tone.

Conform sursei citate, stocurile existente în prezent totalizează circa 900.000 de tone de produse utilizate în special în industria construcţiilor, pentru care cererea va fi redusă. Astfel, comenzile vor viza tipuri de oţel care nu sunt produse în România.

"Importul va fi dificil, scump, şi se va realiza numai pe comenzi care nu prezintă riscuri", a afirmat Todoran.

El a mai spus că după ce a crescut cu aproximativ 50% anul trecut, numărul distribuitorilor de produselor siderurgice va scădea în acest an, în special prin reorientarea către alte activităţi şi mai puţin prin falimente.

Pe de altă parte, Claudiu Georgescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale de Construcţii, a afirmat că deprecierea leului nu va obliga deocamdată producătorii de materiale de construcţii să majoreze preţurile de vânzare.

"Faptul că preţul petrolului a scăzut ne avantajează", a spus Georgescu.

El a spus că pentru produsele de bază şi care folosesc materie primă locală preţurile de vânzare nu vor creşte, cursul urmând să aibă un impact asupra celor importate.

"Producătorii nu vor umbla la preţuri cel puţin până la 4,5 lei/euro", a spus Georgescu.

Cursul de referinţă publicat de Banca Naţională a României (BNR) a atins vineri maximul istoric de la introducerea monedei europene, de 4,2127 lei/euro, leul înregistrând a cincea şedinţă de depreciere semnificativă de la începutul anului, pe fondul sentimentului negativ al investitorilor faţă de regiune.

Banca centrală a anunţat, joi, un curs de referinţă de 4,1385 lei/euro, care a reprezentat nivelul maxim din ultimii cinci ani. O paritate mai mare nu a mai fost atinsă din 6 ianuarie 2004, când moneda naţională a consemnat minimul istoric faţă de euro, respectiv 4,1438 lei/euro.

Analiştii cred că o intervenţie a BNR pe piaţa interbancară pentru a susţine moneda naţională va avea un efect limitat şi de scurtă durată, atât timp cât se va menţine percepţia negativă a investitorilor asupra regiunii, iar leul va continua trendul descendent în perioada imediat următoare.

 

Anunturi recente

Live Chat

Ultimul Mesaj: 3 luni, 1 saptamana in urma
  • [GUEST]guest_8267 : Proprietar direct,vand teren intravilan in zona 13 septembrie vis-a-vis de Hotel Marriott pe strada acvila nr.16.Suprafata 1000 mp.deschidere 14 ml.Terenul este ideal pentru constructii centru afaceri,birouri,locuinte,sediu de firma,hotel.Am toate actele la zi gata de vanzare.Mai multe detalii va ofer la telefon.Ofer si cer seriozitate maxima.tel-0727146132
  • [GUEST]guest_5046 : explination
  • [GUEST]guest_5641 : 35?0748130374
  • [GUEST]guest_5641 : CAT COSTA 500 MP?
  • [GUEST]guest_3405 : guest3405
  • [GUEST]Manda gigi : Smile
  • [GUEST]jessamine : Esti? Am inghetat, interzise banc?? Nu am avantajul de b?nci sau ai mai bine un proiect ?i nevoie de finan?are? Are un credit r?u sau au nevoie de bani pentru a pl?ti facturile, bani pentru a investi īn afaceri. Deci, dac? ave?i nevoie de un īmprumut nu ezita?i s? ne contacta?i pentru a afla mai multe despre termenii?. Pentru informa?ii suplimentare, ne puteti contacta si prin e-mail: «email»
  • [GUEST]jessamine : Esti? Am inghetat, interzise banc?? Nu am avantajul de b?nci sau ai mai bine un proiect ?i nevoie de finan?are? Are un credit r?u sau au nevoie de bani pentru a pl?ti facturile, bani pentru a investi īn afaceri. Deci, dac? ave?i nevoie de un īmprumut nu ezita?i s? ne contacta?i pentru a afla mai multe despre termenii?. Pentru informa?ii suplimentare, ne puteti contacta si prin e-mail: «email» question: question: question: oops
  • [GUEST]guest_4759 : 0729555190 pt. mai multe detalii
  • [GUEST]guest_4759 : Loturi de casa la doar 5km de Bucuresti! Diferite suprafete in mai multe zone ale Comunei Berceni!  Utilitati: Curent electric - GAZ -IN UNELE LOCATII !!   Posibilitate de rate DIRECT LA Proprietar doar cu Buletinul pe maxim 12 LUNI cu ADAOS sau COMISION 0!   Toate actele sunt in regula.  Suprafete de teren cuprinse intre 250-1000mp utili  Preturi INCEPAND DE LA  14 EURO/MP! 320mp / utili - 4.500 Euro fara utilitati, in rate 12 luni!!    Acces facil catre toate loturile pe drum de 9 amenajat cu
  • [GUEST]guest_3620 : CASA
  • [GUEST]guest_3620 : guest_3620
  • [GUEST]guest_9925 : Vind apartament  cu doua camere  strada uranus info 0745902267
  • [GUEST]guest_6577 : Multumesc
  • [GUEST]razvan : banana banana banana
  • [GUEST]guest_3498 : VAND
  • [GUEST]mihaela dic : cuplu cautam caa sa avem grija de ea sau de o persoana batrina fara chirie doar sa ne pletim utilitatile ..zona Buftea Mogosoaia Crevedia tel 0723826 009
  • JENYKA : banana banana oops
  • JENYKA : cum numai cifre ?
  • [GUEST]guest_849 : gathering
  • [GUEST]margineanue : Buna ziua !pot posta la dvoastra un anunt gratiut in incercarea de a vinde un spatiu comercial ,ce-mi apartine ?
  • stadicon : Vand teren 8500mp in Corbii Mari (Dambovita). 0726339894
  • [GUEST]Dan : Cumpar langa brasov casa , ofer 35000euro.  0730944947
  • [GUEST]Dan : Cumpar casa modesta in brasov, maxim 35000euro, 0730944947
  • [GUEST]guest_7335 : Cumpar apartament  in brasov, poate fi nerenovat , ofer maxim 35000euro . 0730944947
  • [GUEST]guest_3730 : magda
  • [GUEST]guest_3730 : Smile Smile Smile
  • [GUEST]guest_3730 : magda
  • [GUEST]guest_6638 : guest_6638
  • [GUEST]FLORIN : wink
  • [GUEST]FLORIN : FLORIN
  • [GUEST]Viorel : Vand/inchiriez vila 400mp 9 camere 3 bai 1 bucatarie renovata, an constructie 2008 situata langa policolor theodor pallady detali la telefon 0766 624 626
  • [GUEST]Viorel : Vila semistradala p+1+m ,9 camere toate utilitatile ,curent trifazic, an 2008 ,renovata 2016 cu finisaje superioare, centrala ,wiessman in condensare ,cu distribuitoare de caldura pe fiecare etaj dubla izolatie cu polistiren de 20 cm exterior si vata minerala la interior plus rigips de 12 mm , iar la acoperis vata bazaltica ,cea mai buna izolatie pt tavane ,deci o casa cu costuri foarte mici la intretinere .Casa este compusa din 7 dormitoare si 2 livinguri unul de 50 de mp la parter si unul la m
  • [GUEST]guest_166 : Inchiriez garsoniera Cismigiu, Str. Brezoianu, nemobilata, 35mp, decomandata, confort 1, masina de spalat , centrala proprie, et 1/3. Pret 175E. Plata in avans 2 luni. tel 0723517709
  • [GUEST]guest_8402 : quest_8402
  • [GUEST]guest_8402 : quest_8402
  • [GUEST]guest_9445 : bern
  • [GUEST]guest_9445 : guest_9445
  • [GUEST]guest_9445 : guest
  • [GUEST]guest_2975 : apartament 3 camere bucuresti 68000
  • [GUEST]guest_2975 : apartament
  • [GUEST]guest_4586 : Drumul Taberei Ialomitei - stradal bd. - 3 cam - 221 e -  Pret - 221 e No smoking no pets Tel - 0721.927.522.
  • [GUEST]guest_4586 : Tel - 0721.927.522.
  • [GUEST]guest_4586 : Drumul Taberei Ialomitei - stradal bd. - 3 cam - 221 e - Drumul Taberei Ialomitei bloc Materna stradal, bulevard autobuz la bloc bloc special 1980 bonus parking climatizat mobilat clasic curat inchiriere apartament 3 camere conf. 1 semidec et. 6/10, ST = 73 MP balcon fara mas. de spalat magazine la parter de bloc zona selecta. Zonal parcuri recreere piete agroalimentare cabinete medicale scoli gradinite institutii bancare Ratb rapid 168, 221, 268, 668 catre Moghioros, Plaza Mall, Cotroceni, Mili
  • [GUEST]guest_6499 : quest_6499
  • [GUEST]guest_6882 : Casa + teren Gradina cu 5 ari de vita de vie, pomi fructiferi si pamant arabil.Iesire la doua strazi (fata-spate).Suprafata totala a proprietatii este de 3360 m2 (105 m lungime si 32 m front stradal) Tel: 0731/365989
  • [GUEST]guest_6882 : Casa+ teren de vanzare in Madarjesti, Jud.Iasi. Proprietate situata in zona centrala satului (la 5 in de gara CFR si 5 min de drumul European E85). Anul constructiei 1970.Casa este compusa din: Veranda cu arcade deschise, 2 camere,2 holuri,2 intrari separate optionale,Bucatarie,Camara,Beci betonat + magazine de cereal,Curent electric,Fantana cu apa potabila in curte,Posibilitate de bransare la reteaua de apa care trece prin fata portii,Curte foarte mare. Gradina cu 5 ari de vita de vie, pomi fru
  • [GUEST]guest_279 : guest_279
  • [GUEST]guest_9510 : Pantelimon - subito Mega MaLL - de Lux - bellissimo - raffinatezza eleganza grazioso appartamento restructurat full made Italy - Pantelimon str.Delfinului vanzare apartament de lux 2 camere confort 1 decomandat bloc 1984 etaj 6/P+8 ST = 54 MP scara civilizata 2 lifturi monitorizare video de lux bucatarie = 7 mp ideal dining room reorganizare 3 camere nemobilat Pret - 58.000 e Tel - 0767.173.441. Vecinatati Chisinau Basarabia Bd.Pierre de Coubertin Arena Nationala Iancului Vatra Luminoasa Mihai B
  • Cella : Smile Smile Smile
  • Cella : Propietar vand Pensiune
  • Cella : Pensiune, doua cladiri cu piscina, 6 + 6 apartamente cu baie si bucatarioara, acces auto. Contact 0787558181 .
  • [GUEST]guest_8762 : guest_8762
  • [GUEST]guest_5203 : guest5203
  • [GUEST]guest_7567 : Casa+ teren de vanzare in Madarjesti, Jud.Iasi. Proprietate situata in zona centrala satului (la 5 in de gara CFR si 5 min de drumul European E85). Anul constructiei 1970.Casa este compusa din: Veranda cu arcade deschise, 2 camere,2 holuri,2 intrari separate optionale,Bucatarie,Camara,Beci betonat + magazine de cereal,Curent electric,Fantana cu apa potabila in curte, Tel: 0731/365989
  • [GUEST]guest_7567 : Casa+ teren de vanzare in Madarjesti, Jud.Iasi. Proprietate situata in zona centrala satului (la 5 in de gara CFR si 5 min de drumul European E85). Anul constructiei 1970.Casa este compusa din: Veranda cu arcade deschise, 2 camere,2 holuri,2 intrari separate optionale,Bucatarie,Camara,Beci betonat + magazine de cereal,Curent electric,Fantana cu apa potabila in curte,Posibilitate de bransare la reteaua de apa care trece prin fata portii,Curte foarte mare. Gradina cu 5 ari de vita de vie, pomi fru
  • [GUEST]guest_3015 : Casa+ teren de vanzare in Madarjesti, Jud.Iasi Proprietate situata in zona centrala satului (la 5 min de gara CFR si 5 min de drumul European E85) -   Anul constructiei 1970 -   Casa este compusa din: o   Veranda cu arcade deschise o   2 camere o   2 holuri o   2 intrari separate optionale o   Bucatarie o   Camara o   Beci betonat + magazie de cereale o   Curent electric o   Fantana cu apa potabila in curte o   Posibilitate de bransare la reteaua de apa care trece prin fata portii o   Curte foarte mare -   Gradina cu 5 ari
  • [GUEST]guest_3015 : guest_3015
  • [GUEST]guest_3765 : guest_3765
  • [GUEST]guest_3765 : guest_3765
  • [GUEST]guest_2409 : «link»
  • [GUEST]guest_4453 : Ap. 2 cam. Rahova, renovat, oferta prim?verii la 46000E
  • myyid68 : 1555
  • Alexandru123 : da
  • Alexandru123 : Publicare anunt
  • Alexandru123 : da
  • Alexandru123 : Vand casa la tara
  • [GUEST]guest_3942 : Particular, vand casa si teren 340 mp in str. Teodosie Rudeanu 19, sector 1, langa Primaria Sector 1, cadastru, intabulare, pozitie supercentrala, telefon 0745787329.
  • [GUEST]guest_6864 : vand casa si teren 340 mp in str. Teodosie Rudeanu nr.19, sector 1, telefon 0745787329.
  • [GUEST]guest_6864 : guest_6864
  • cristiancry : PROPRIETAR, Apartament 2 camere , Suprafata utila 61,54 mp + dependinte: ( bucatarie,oficiu,baie si culoar )  Pivnita situata la subsolul imobilului , suprafata utila 11,07 mp 31,74 mp teren sub constructie + 5,52 mp teren aferent pivnita  Stradal , colt cu Dorobanti.  Zona Piata Romana , langa Facultatea Cibernetica ASE.  Parter din P + 1 + mansarda 2 intrari , acces la curte interioara  Ideal spatiu comercial , birouri , etc.  Detalii la nr. telefon  Merita vazut ! telefon : 0770288115
  • [GUEST]guest_7481 : apartament cu centrala proprie, proaspat renovat, gresie/ faianta peste tot, termopane, o singura baie;   exista momentan doua paturi de o persoana, se pot pastra sau lua, depinde de client (ex.: pentru doi studenti/colocatari ar fi chiar utile);  statie de tramvai: 47/ o statie de mers pe jos pana la tramvaiele 1, 25, 11, 8; statie de autobuz: 385, 226, 122, 173
  • [GUEST]guest_8012 : telefon : 0723619181
  • [GUEST]guest_8012 : PROPRIETAR, Apartament 2 camere , Suprafata utila 61,54 mp + dependinte: ( bucatarie,oficiu,baie si culoar ) Pivnita situata la subsolul imobilului , suprafata utila 11,07 mp 31,74 mp teren sub constructie + 5,52 mp teren aferent pivnita  Zona Piata Romana , langa Facultatea Cibernetica ASE.  Parter din P + 1 + mansarda 2 intrari , acces la curte interioara Recent Renovat , cu un interior spatios si modern Aer conditionat Camere video + alarma 2 locuri de parcare  Ideal spatiu comercial , birour
  • marita : Vand casa in Curtici str Crisan nr:55 1100 mp,compusa din: -4 Dormitoare parchetate cu parchet de 2 cm -1 Baie cu vana si cabina de dus -2 holuri -1 bucatarie cu camara si pivnita -gradina,curte,si anexe -casa este recent renovata acoperisul schimbat nou,geamuri si usi termopan,incalzire pe lemne(teracota),apa de la retea,camerele sunt recent renovate tenchuite,contract si acte la zi.mai multe inf la telefon 0740865749
Sound:

CAUTA IMOBIL

Logare






Parola uitata?
Utilizator nou? Creare cont

Statistici

Vizitatori: 6012441
IP-ul tau: 54.224.91.58
 

Anunturi Gratuite

Anunturi On-Line Absolut gratuite | Mica si mare Publicitate
Anunturi Absolut Gratuite

 

sau


Monitorul Expres
Tipomagazin
Design by XXL All rights reserved
      Romanian Top66          Best-top Romania : Lista de top globala